Ce stim despre lime?


 

Lime sau lamaie verde este o ruda indepartata a lamaii. Desi inrudite, cele doua fructe sunt diferite prin urmatoarele caracteristici:

  • lime are coaja verde
  • de asemenea, lime are o aroma mai puternica si mai proaspata decat lamaia
  • fructele lime sunt mai mici, mai grele si au pulpa mai densa decat lamaia
  • sucul de lime este mai dulce decat cel al lamailor.

In ceea ce priveste proprietatile, lime are mai mult calciu si mai mult fosfor decat lamaile, dar mai putina vitamina C, unde campioana ramane lamaia.

Lime sunt originare din India, dar in prezent se cultiva in toate zonele tropicale ale planetei si sunt ingrediente importante in gastronomia din Mexic, Asia, dar si in bucataria mediteraneana.

Oricum, in prezent, 15 la suta din productia mondiala de lime provine din Mexic, in timp ce India, tara de origine a acestora, produce doar 12 la suta.